B. vs P. sau Ziua de 1 decembrie.

Azi, am avut de făcut un proiect la info şi, am ales ca temă o comparaţie între NY şi Paris. A ieşit ceva drăguţ şi interesant, dar acum e rândul unei alte comparaţii, de data aceasta două oraşe mioritice.
Ca orice român, am zis să fac ceva mai special de 1 decembrie. Nu ceva special, ci mai special decât într-o zi obişnuită. Aşa că am plecat cu ai mei în Ploieşti, să fim cu bunicu, care e singur. Nu mă aşteptam, dar drumul n-a fost deloc obositor, chiar relaxant pentru toţi, şi cu siguranţă plin de râsete.
Aşa că am plecat dintr-un Braşov înnorat cu speranţa că la ploieşti dacă va fi la fel de întunecat, măcar va fi mai cald (aşa cum se întâmplă de obicei). Dar cum am intrat în Azuga a început să plouă în ciuda temparaturii scăzute. Când am intrat în Ploieşti, am avut sentimentul pe care îl am mereu când sunt în acest oraş: amintiri frumoase amestecate dorinţa de a ajunge mai repede acasă. De mică am asociat cuvintele (în special substantivele) cu o culoare, deşi n-am înţeles de ce niciodată. Ploieşti-ul este un gri-maroniu. O culoare urâtă, murdară, sufocantă. Asta poate din cauza blocurilor din anii '60 sau cine ştie când sunt făcute, coşcovite de la ploi şi vreme, străzile sunt mici în comparaţie cu cele de acasă, pline de gropi, cu linii de tramvai care nu-şi mai au rostul, eventual doar să deterioreze mai tare străzile. Vara e o căldură obositoare, simţi că ai nevoie de apă rece şi....aer. Aer curat. Simţi în aer un miros amestecat, fum de la ţevile de eşapament al maşinilor, mirosul ce vine de la rafinăria din Brazi, praf şi căldură. Iarna e mai cald ca-n Brasov, iar când vmă duc acolo asta mă bucură, pentru că eu ador căldura. Dar nu e zăpadă, sau mă rog, nu multă, şi parcă oraşul pare mai bătrân ca-n restul anului. Cu toate astea, când mă duc să stau acolo mă simt bine, deşi poate simţul datoriei faţă de bătrânul meu bunic mă îndeamnă să mă simt aşa.
Deci, am ajuns într-un Ploieşti ploios, unde spre surprinderea şi dezamăgirea mea, erau mai puţine grade, decât la mine "între munţi". Parbrizele maşinilor erau pline de gheaţă, o gheată groasă, iar proprietarii se chinuiau s-o dea jos. Restul, a fost frumos, am sărbătorit în familie şi, sincer, mai mult ne-am bucurat că eram toţi decât că era ziua României.
Spre seară am plecat spre casă. Mare mi-a fost bucuria să intru într-un Brasov aerisit (din multe puncte de vedere), luminat, aglomerat, agitat, uscat. Se pare că în Braşov nu plouase. Sau poate nu mult. Ideea e că era uscat şi cald. Cu vreo 7 grade mai mult ca-n sud.
Am momente când zic că vreau să plec din Braşov, dar când văd alte oraşe cum sunt, îi mulţumesc sincer lui Dumnezeu că m-am născut aici. E superb, şi asta am realizat numai când am intrat la facultate, când am văzut câţi colegi din alte judeţe au venit aici, şi cât de încântaţi sunt. Chiar dacă într-o zi voi pleca pentru o vreme sau mai mult, mereu îmi va fi drag, şi mereu îl voi considera cel mai frumos. (chiar dacă Londra sau alte oraşe europene îi încântă pe toţi).