1 octombrie 2013

Întregire cu gust de bezea

 A venit toamna iarăși. Nu știu când, nu am simțit libertatea fustelor de vară prea mult, nu m-am bucurat de culorile verii, nu am apucat să învăț melodiile de vară încă, trupul meu nu s-a săturat de căldură, ci am fost într-o continuă furtună, într-un du-te vino continuu, plecări, delegații, călătorii, probleme, agitație, încât nu am apucat să gust vara. Mi-ai spus că nu am pierdut nimic, vara de anul ăsta a fost oricum mai rece și urâtă. Nu știu dacă ai spus asta doar ca să-mi fie mai bine sau nu.

Toamna asta ai spus că va fi frumoasă. Pentru că va fi a noastră. Pentru că vom fi împreună. Și pentru că nicio ploaie nu va spăla dragostea dintre noi doi.

Mi-a înghețat mâna pe umbrelă. M-am stropit pe pantaloni. Așteaptă-mă te rog la cafeneaua noastră, acolo unde ne simțim perfect unul cu altul. Așteaptă-mă cu o îmbrățișare și o ciocolată caldă cu bezele. Așteaptă-mă că vin. Vin să-ți primesc îmbrățișarea, vin să-ți dau două înapoi.

Așteaptă-mă în fața cafenelei. Așteaptă-mă ca să intrăm împreună. Nu te încălzi fără mine, hai să ne încălzim sufletul unul altuia. Să ne zâmbim și să ne ținem de mână. Vreau să stăm pe canapeaua din colțul nostru, să privim trecătorii pe geam, să ne sorbim băuturile calde împreună.

Abia aștept să te privesc. Așa că așteaptă-mă! Vreau să te privesc și să mă înviorez. Tu ești motivul reîntoarcerii mele! Datorită ție vin seara înapoi din haosul meu, îmi târăsc personalitatea rebelă înapoi în brațele tale, îmi pălmuiesc rațiunea. Inima mă leagă de tine.

Vom sta împreună ca doi oameni care se văd rar, de parcă nu ți-aș purta parfumul încă, vom face abstracție de asta. Îmi vei citi ce ai scris azi pe blog, iar eu, suflet atârnat de cer, voi coborî pe pământ și voi gusta din fiecare cuvânt scris. Mă voi zbate între realitatea auzită și cea pe care o trăiesc, voi încerca să evadez din amândouă, iar ele mă vor urmări ca să mă pună la pământ. Tot ce reușesc să fac este să mă pună în brațele tale. Fug ca o disperată, fug, fug și iar fug pentru că sunt obosită să lupt, am luptat atât cât nu te-am avut, am luptat atât pentru tine, m-am zbătut mult prea mult în viață, cu realități multiple, cu realitățile celor din jurul meu, iar acum că te am, fug la tine. Mă adăpostesc la tine. Urăsc frigul, urăsc ploaia, urăsc nebunia lumii, problemele care atârnă și se strâng ca hainele pe umerașe... Fug de lumea mea complicată, de haos, de ființele neastâmpărate care mă înconjoară, fug și simt nevoia să fug pentru că te am pe tine. La tine sufletul meu se oprește brusc, se așează ca o pisică pe fotoliu, se înfășoară ca o eșarfă în jurul gâtului. E liniște.

Știu că mă vei lua de după umeri, îmi vei lua umbrela din mână, îmi vei deschide ușa la cafenea. Toate astea mă fac să nu mai am răbdare să ajung la tine. Deja inima mi-o ia înaintea trupului, calc în toate bălțile, vibrez de iubire, mă stropesc cu cuvintele pe care vreau să ți le spun.

Ador serile pentru că știu că le petrec cu tine. După serviciu amândoi ne grăbim să ne întregim. Ador serile friguroase pentru că știu că față de serile de vară, astea sunt liniștite. Obosim în agitația verii, neastâmpărați, suflete pline cu picioare goale, care umblă nebune în locuri zgomotoase. Îmi plac serile friguroase pentru că oarecum mă potolesc. Vin o furtună, vin ca un clocot fierbinte și mă domolesc cuibărită în cuvintele tale, în gesturile tale. Te alint. Te ating pentru a mă asigura că nu ești o plăsmuire a imaginației mele. Îți conturez fața cu degetul, te miros, îmi pun obrazul lângă al tău și cumva mă uit pe mine. Uit că exist. Plutesc într-o pace cu mine însămi, cu tine și cu omenirea. În clipe ca astea dispare orice ironie și răutate. Se topesc în căldura noastră! Nu mai suntem oamenii care am intrat pe ușă, ci suntem noi, așa cum ne-am permis să ne cunoaștem, ne dezbrăcăm de aparențe, de regulile societății, ridicăm barierile și ne arătăm interiorul. Cu noi nu avem ziduri.

Vom discuta despre cărți, despre filozofi și oameni mari, noi înșine simțindu-ne măreți, vom asculta melodiile noastre preferate, vom fredona, vom tăcea, ne vom ține de mână și ne vom simți iubiți.
Așa că așteaptă-mă!


 
Sursa: http://hemmamagazine.co.uk/images/uploads/articles/rain2.jpg