17 iulie 2016

La revedere

- Bună. Ce faci? Mai știi cine sunt?
- Bună. Sigur. Încă te mai recunosc dintr-o mie.
- Mă bucură asta.
- Pe mine nu. Ești omul care m-a lăsat singură printre străini.
- Te-am rănit când am plecat?
- Nu. M-au rănit privirile celorlalți. M-au rănit brațele care m-au strâns după tine. Strângeau dintr-o dragoste nesăbuită prea tare. Nu știau să-mi ofere libertate așa cum brațele tale o făceau. Mă dureau privirile calde ale lui, dragostea lui... mă făceau să mă simt inconfortabil.
- Cum așa?
- Știi prea bine că în viața asta nu aparții decât unei singure persoane! Alții pot să te iubească și să-ți fie fideli, inima ta nu e încălzită de un devotament puternic. Inima nu poate fi ținută decât într-un singur piept. Alfel, își caută libertatea.
- Nu ți-ai găsit astâmpărul lângă nimeni.
- Ai plecat prea devreme să realizez asta.
- Nici după mine?
- Nici înaintea ta.
- Mă urăști?
- Urăsc că nu am știut ce vreau atunci. Că eram veșnic cu acel neastâmpăr și dorința de a nu mă stabili nicăieri în mine. Am realizat doar după că dacă nu mă dau pe de-a-ntregul cuiva nu mă voi liniști.
- Și de ce nu ai făcut-o?
- Am încercat. Cele mai grele 10 luni din viața mea. Poate că nu sunt făcută ca altele. Eu trebuie să ard de dorință, să fiu curioasă mereu, să am un dor de ducă în suflet, să mă trezesc în locuri noi. Nu mă puteam regăsi într-o familie care vroia să mă schimbe. Să mă astâmpere forțat. Fără să mă cunoască și înțeleagă mai întâi. Fără să mă iubească. Doar să mă privească suspect și să mă transforme într-un proiect solicitant. Să mă schimbe pentru că imaginea mea nu se potrivea cu a comunității lor. Nu, nici măcar ochii plini de dragoste ai lui nu m-au mai putut ține aproape.

Lumea e mare. Prea mare de a stat într-un singur loc lângă omul nepotrivit! Lumea e prea colorată, prea interesantă! Trebuie descoperită. Știi că vreau să mor obosită, dar fără regrete.

- Mai căuatat în alții?
- Nu, nu te-aș fi găsit în niciunul. Și nici nu mai eram curioasă să te găsesc.
- De ce?
- În momentul în care ai plecat mai departe am înțeles că motivul pentru care ai ales să faci asta fără mine era întemeiat. Nu vroiam să alerg după tine sau să te țin lângă ca mai apoi să aduni frustrări.

Însă oare a meritat?

- Nu. Eu te-am căutat în toate femeile. Când credeam că te-am găsit, plecam mai departe. Mi-am dat seama că nu te pot avea niciodată. Vezi tu, nu te-am avut niciodată. Știi de ce? Tocmai că nu aveai astâmpăr. Tinerețea ta mă obosise la un moment dat. Am crezut că am nevoie de un moment să respir, însă aerul fără tine era sufocant. Nu mi-am găsit liniștea decât acum 10 minute când te-am văzut pe trotuarul ăsta venind în direcția mea. Am plecat crezând că libertatea asta pe care ți-o dădeam ne va ucide. Că într-o zi vei pleca tu fără mine. Că nu vei fi niciodată a mea toată. Că vei păstra ceva, un colț din inima ta, pentru tine și că nu-ți voi fi suficient. Îmi pare rău. Mi-am irosit timpul fără tine. Să fi fost tu persoana căreia îi aparțin?

- La întrebarea asta doar tu ai răspunsul. Tu știi cel mai bine. Însă oricât te-aș fi iubit, nu-ți pot aparține. Ai avut un motiv să pleci și dacă ai fost de neclintit în alegerea ta încât nu ai privit în urmă, cred că e mai bine să ți-l asumi și acum. Eu mi-am dezvoltat abilitatea de a înainta fără să privesc la trecut. Sunt foarte încrezătoare că ție îți aparțin, doar că zilele fără tine m-au întărit prea mult, încât acum nu aș putea să mă deschid să te iubesc. Poate că ne vom reîntâlni și atunci va fi momentul oprtun. Poate că voi fi pregătită să mă așez pe aceeași bancă cu tine și să mă las luată de mână. Acum m-ai reîntâlnit în momentul în care am nevoie de libertate. Nu de dragoste. Dacă o mai ai, oferă-mi-o mai încolo când sufletul meu de asta are nevoie. Dacă va secătui până atunci, înseamnă că ne-am aparținut în viața asta doar pentru câteva clipe și atât.

Însă pentru acum, la revedere!

Sursa foto: Vasile Stan Photography