24 ianuarie 2016

Nimeni nu are dragoste ca a noastră

Nimeni nu are dragoste ca a noastră. Stiu asta. Nimeni nu iubește, cum ne iubim noi. Poate că sunt subiectivă, și dacă e așa nu neg. Poate că asta este dragostea adevărată și mai sunt unii care o simt și o au, ca și noi.

Nimeni nu iubește și nu are dragoste ca a noastră. Îți spun, e o dragoste de care mă tem! M-am temut încă de la început, dar cu totul din alte motive. Prima oară m-am temut de o viitoare suferință, de o inimă zdrobită. Mi-a fost frică să nu mă înveți ce e dragostea. ca apoi să mi-o iei. Să nu îmi dai să gust din borcanul cu miere, să simt dulceața iubirii, să mă lași să înmoi un deget, ca nu după mult timp să mă lași cu o tânjire aprigă după dulce și să nu am de unde mă alimenta. Apoi, m-am temut de o pierdere a propriei identități. Mi-a fost frică că mă voi pierde în tine și nu mă voi mai regăsi, decât, Doamne ferește, cu sufletul împrăștiat prin lume, singură, fără tine. Că, iubindu-te pe tine, voi renunța la mine, la plăcerile și hobby-urile mele, la libertatea mea și, dintr-o independentă, voi deveni dependentă de tine.

Cu timpul am alunecat din frici în pasiune, în adrenalina de a iubi, într-o relație pe care nu mi-o puteam imagina. Am ajuns să te îndrăgesc, să te ador, să te iubesc. Am învățat că dacă ne-am unit sufletele și dragostea, nu m-am pierdut, ci m-am câștigat. Sunt o variantă îmbunătățită, cunoscătoare și deținătoare de mai multe stări de fericire, de afecțiune, știind nu doar să dăruiesc, ci să și primesc. Și, vai! Cât de greu a fost să accept că trebuie să mă las iubită! Nu, nu m-am pierdut, am aceeași libertate, pe care însă nu mi-o mai doresc, am aceleași plăceri, dar pe care le împart cu tine, iar hobby-urile mele sunt inspirate de tine! Mă dau toată ție, căci doar în tine mă regăsesc și mă descopăr!

Acum, motivul de teamă era greutatea cuvintelor spuse. Fiecare cuvânt frumos, afectuos, lovește greu în mine. Pentru că mă fac să mă responsabilizez. Să mă ridic la nivelul lor, al tău. Nu, nimeni nu are o dragoste ca a noastră. Nu știi, nu, nu știi cât de greu atârnă când îmi spui că mă iubești. Chiar dacă o spui oarecum în joacă. Știu că adevărul din spatele cuvintelor e că ai da totul pentru mine. Te iubesc, e ca o sentință la dragoste, ca un scut de apărare împotriva lumii, ca o siguranță în viitor, ca o stâncă de neclătinat și asta mă face să mă tem, teama ai transformată în responsabilitate și respect. Atârnă cerul și întreaga lume se odihnește pe umerii mei când îmi spui ce simți. Mă copleșesc sentimentele tale și mă opresc. Mă opresc să te privesc ca pentru prima oară, curioasă. Mă opresc din joaca mea. Mă opresc din tot ca să îmi revin. Și ca mai apoi, să pot da, până la ultima suflare, tot ce port în inimă pentru tine.

Nimeni nu are o dragoste ca a noastră, pentru că atunci când mă uit în ochii tăi văd realitatea sentimentelor tale, văd valuri de căldură și de afecțiune pe care le porți în suflet pentru mine, dar văd și puterea și determinarea pe care o ai. Mă uit în ochii tăi și tai, dar eu știu ce mi-ai spune dacă ai vorbi. Privirea ta îmi vorbește. Privirea ta îmi răspunde atunci când ochii mei te întreabă. Inima mea se simte bine, la adăpost și în același timp zburdalnică, la tine în piept.

Nu, nimeni nu cred că are o dragoste ca a noastră, pentru că noi încă ne zdrobim cu realitatea, ne înfiebântăm cu cuvinte puternice, ne înlănțuim cu îmbrățișări și ne pecetluim cu un sărut. Ne regăsim doar când lumea noastră este întreagă, adică când suntem împreună. Mână pe mână, inimă în inimă, contopindu-ne sufletule într-un singur, mai mare, mai frumos, mai curat. Cu capul pe pieptul tău, într-o îmbrățișare eternă. Atunci știu că eu sunt lumea ta. Și că lumea mea nu exista, doar lumea noastră.

Poate că sunt subiectivă, dar nimeni nu are o iubire ca a noastră.