11 ianuarie 2015

Căutătoare de fericire, nu vreo Dalilă...

Nu te uita la mine cu privirea aia criminală. Nu am nicio vină. Așa că te rog, mută-ți privirea asupra ta, asupra altcuiva, asupra trecutului tău, al vostru și nu mă condamna. Nu și tu! Am suficienți care aruncă cu pietre după mine, din diferite motive. Mută-ți privirea, sunt imună oricum, așa că doar ție-ți faci inimă rea.

Știi foarte bine că ție-ți aparține vina pentru ce s-a întâmplat, așa ca fă-ți un serviciu și nu te încărca cu ură asupra unei persoane care ți-a tăiat calea. Ești în suferință oricum, nu mai pune sare pe rană. Singurul sfat prietenesc pe care ți l-aș putea da, cu toate că indiferența pe care o am față de tine sau de situația actuală nu-mi permite să ne împrietenim, este acela de a te ridica și scutura de praful ce începe să se depună pe durerile tale vechi și sa-ți dai un restart. Încă ai timp, chipul te ajută, anii la fel. Consider că oricine, la orice vârstă o poate lua de la început. Și că toți pot iubi iar. Așa că lipsește-te de sentimentele negative și ieși din ghearele suferinței cât încă nu te cuprinde în întregime.

Nu îmi place să fiu învinovățită pentru ceva ce nu are legătură cu mine. Faptul că am acum ceva ce tu obișnuiai să ai, asta dacă ți-a aparținut vreodată, este altceva. Timpul se schimbă. La fel și oamenii. Azi ești iubit, mâine nu. Azi iubești, dar doar iubind cu mai multă ardoare și mâine, te va ajuta ca poimâine să iubești în continuare. Așa că, faptul că cel pe care-l aveai tu cândva lângă tine e acum al meu, este doar o situație care, sincer, nu prea are legătură cu mine!

Nu sunt o Dalilă vicleană, nici vreo Jolene înfumurată. Mă consider o femeie absolut normală, singurul avantaj pe care cred că-l am față de tine e independența arătată. Poate că nu i-am părut că am nevoie de salvare, de vreo fericire dobândită prin bărbat sau de vreo siguranță. Asta pentru că siguranța m-ar plictisi. Îmi place să mă risc, așa că, cu riscul de a fi considerată vreo scorpie, voi continua. Nici vârsta puțin mai mică decât a ta nu cred că m-a ajutat. 

Nu știu ce l-a atras atât de tare, dar insist: nu mă învinui! Ce vină aș avea? Că îl iubesc acum?! Asta las-o pe el să mi-o reproșeze! Privirea ta strigă "Hoațo!", însă eu nu l-am furat, ci tu l-ai pierdut! Probabil că te plafonasei într-o relație comodă și ai uitat de el, de dragostea care nu trebuie declarată în mesaje sau telefonic, ci arătată prin gesturi simple. Poate că înfrigurat într-o  relație ajunsă la temperaturi minime de către o femeie cu sentimente înghețate, l-au atras ochii mei calzi. Sau poate gălăgia râsului meu îl făcea să se simtă viu. Sau poate că îmbrățișările sincere, nu cele de disperare. Poate faptul că a mărit ritmul ca să țină pasul cu mine l-a scos din monotonie.

Oricum ar fi, l-ai pierdut! Nu știu realitatea dintre voi doi, probabil că undeva pe parcursul relației a-ți renunțat amândoi la voi. Știu doar realitatea dintre mine și el. Suntem fericiți! Da, suntem, se vede și pe fața lui! Asta pentru că zâmbetul lui îl stârnește pe al meu! Trăiesc cu gândul la el când nu e lângă mine și am făcut din el o prioritate. Se pare că efectul boomerag e pe bune! Sunt o femeie căreia nu îi lipsește nimic! Sunt mulțumitoare cu ce am și asta mă face să văd lucrurile diferit!

După cum am mai spus nu sunt o Dalilă! Nu ți l-am furat, ci l-am pus să aleagă, nimic mai mult! În alegerea lui nu am avut nimic de spus, așa cum nici tu nu ai avut! Orice ar fi ales, eu mi-aș fi păstrat direcția: spre fericire!



Surse foto: Pinterest