25 martie 2011

O cană goală de cafea…



















Curg lacrimi, nu se mai opresc.
Te uiţi la mine, dragule,
cum lacrimile-mi curg în cana goală,
ca mai apoi, când tu vei fi plecat,
să pot să gust amara suferinţă,
iar sarea lacrimilor să mă înseteze
după dragostea ta.


 Te uiţi la mine, dragule,
te uiţi cum plâng
şi nu spui nimic.
Mă priveşti umplând o cană, două,
mă priveşti umplând oceane-ntregi
mă priveşti, dar nu încerci
să mă opreşti...


Mi-ar plăcea să cânţi, să-mi uit tristeţea,
să-mi săruţi dosul palmelor şi să-mi zâmbeşti.
Mi-ar plăcea o gură din cafeaua ta,
să-mi mângâi faţa caldă,
ş-apoi, să strângem împreună
fiecare lacrimă de-a mea
în cana ta.


Şi-ţi termini de băut cafeaua,
şi-ţi stingi ţigara-n viaţa mea aprinsă
şi te ridici să pleci.
Şi-mi iei pamblica roşie ce ieri mi-ai legat-o de mână
îmi iei buchetul dăruit de-o săptămână,
îmi iei inima crăpată
şi pleci privindu-mă încă o dată.


1 martie 2011

Primavara...


O raza de soare trece piezis printr-un loc in care cerul de fum opac se deschide.
O vad reflectata intr-un ochi de apa ce anunta dezghetul.

    Adulmec primavara.
E prea devreme,
               dar simt ca nimic nu mai poate opri primavara din drumul pe care a pornit...




Cella Serghi, Panza de paianjen.