17 noiembrie 2014

Scrisoare către toți iubiții noștri bunici

sursă: http://www.anabirchall.ro/wp-content/uploads/2012/08/iubiti-va-batranii.jpg
Scumpă bunică,

mi-a părut rău să aud că noaptea trecută nu ai putut dormi. M-am gândit încă o dată la tusea care nu-ți dă pace. Sau m-am gândit că bunicul nu e bine. Dar înainte să mă panichez mai tare, mi s-a spus și motivul pentru care nu ai putut dormi: că a ieșit Iohannis președinte. Că n-o să ți se mărească pensia.

Atunci am cunoscut o ușoară dezamăgire, nu neapărat din partea ta, ci a tuturor bătrânilor doritori de o pensie mai mare. E o dorință bună în esență, da, nu e om care să nu-și dorească un leu în plus la venit, recunosc. Dar e o oarecare doză de egoism în matale, bunico! Te-ai gândit vreo secundă la mine noaptea trecută? Sau când ai votat? Te-ai gândit la vreunul din nepoții sau dintre copii matale? În schimb te-ai gândit că a ieșit Iohannis președinte și că n-o să se mărească pensiile...

Bunico, știi de ce cred eu egoism? Nu, nu din cauză că mi-ar fi plăcut să te gândești la mine, ar fi egoism din partea mea să cer asta, dar pentru că pensiile matale și a mamei mari de la colț e majorată muncind mama mea, tatăl meu, oameni care lucrează în România. Care se chinuie aici, în țara asta. Pe spatele părinților noștri și chiar a noastră, a tinerilor.

Și nu ar fi nici acum o problemă, așa ați făcut și voi: ați muncit pentru bunicii voștri, apoi pentru ca să vă creșteți copiii, cumva e normal ca și ei să muncească pentru voi. Bunico, nu mă înțelege greșit, nu te condamn nicio secundă pentru alegerea matale, ai acest drept, iar eu îl respect. Dar te rog, nu îți irosi nopțile și nu te îngrijora pentru un președinte!

Gândește-te (dar în timpul zilei), la tinerii care pleacă din țară. Gândește-te la nepoții care vă pleacă și la pustietatea satului. Picior de tânăr nu mai prinzi decât când se întoarce vreunul din Spania sau Italia de la muncă sau în concediu. Nu vă e dor de ei? Nu v-ar plăcea să aibă de lucru acasă?

Gândește-te la cei mai îndârjiți, printre care mă număr și eu, care refuză să plece și vor un loc de muncă în țară. Care se chinuie ani de zile într-un învățământ instabil, care se schimbă de la an la an și care termină școli, facultăți, unii merg mai departe, tineri cu care voi vă mândriți, știu sigur asta, vă vorbiți și vă lăudați cu nepoții pe ulițe. Știu că încă plângi când vezi poza de la absolvire pe care ți-am trimis-o. Știu că ești mândră de mine. Te-ai gândit câtă muncă și câți ani de învățat și cât stres au fost în spatele meu până în momentul în care mi-am pus un zâmbet obosit pentru a imortaliza acel moment?! Și pentru ce? Pentru o diplomă de care tu, mama, mătușile și chiar și eu să ne mândrim? Eu doar uneori pentru că am văzut că faptul că o dețin nu m-a ajutat în găsirea unui loc de muncă, dimpotrivă, am fost refuzată de câteva ori pentru că eram "calificată" sau că presupunea să-mi dea un salariu mai mare pentru că am studii superioare.

sursă: http://www.economiczoom.ro/wp-content/uploads/tineri-somaj.jpg

Te-ai gândit oare la cum mi se strângea inima de durere și frustrare când vedeam că sunt ignorată, că nu pot să mă afirm, nu mă pot dezvolta profesional, când vedeam că patronul pentru care lucram și îl ajutam să se îmbogățească, își bătea joc de inteligența mea, îmi călca în picioare orice urmă de creativitate pe care o mai dețineam, iar șefii își asumau ideile mele în fața mai marilor lor, oameni care au încercat să mă transforme într-un robot de idei, bun de muncă și tăcut. La asta te-ai gândit azi noapte?

Te-ai gândit la copii matale care trăiesc viața grea urbană dintr-un salariu minimum pe economie? Te-ai gândit la nepoții matale din sat care nu o să aibă ce să lucreze și vor trebui sa plece sau să fie agricultori ca înaintașii lor? Bunico, ce spui dacă ți-aș zice că vreau să-mi întemeiez o familie, dar nu acum, pentru că doresc un venit mai mare încât să pot să-mi cresc copiii cu responsabilitate. Să pot să le ofer măcar ce mi s-a oferit mie. Și, chiar dacă vremurile nu sunt favorabile pentru tineret, o să mă risc totuși, voi trage și mai mult de mine, pentru a putea să mă declar pe deplin împlinită ca femeie.

Draga mea! În noaptea să asta dormi, oricine ți-ar fi președinte! Roagă-te lui Dumnezeu, nu să-ți mărească pensia, ci să te ajute să-ți vezi familia fericită, împlinită, sănătoasă (sau măcar cu un sistem de sănătate mai bine pus la punct, ca să fie o speranță!) și aproape. Și crede-mă bunico, credeți-mă bunicilor, dacă ei au un serviciu și un salariu decent, vor avea ei grijă de dumneavoastră! Pentru că, în ciuda a ideii preconcepute, că suntem o generație fără scrupule, noi suntem de fapt cu inimă bună, doar că viața grea ne-a făcut pragmatici.

Cât despre președinte, Dumnezeu să îl lumineze și să ne lumineze și pe noi! Dacă e cel mai potrivit tot El știe! Mulți ne punem speranța în Iohannis! Ideea e că și el e om și va greși și va dezamăgi, asta e clar! Mai mult de atât, trebuie să vedem adevărul: nu președintele deține întreaga putere, e doar, așa cum spune românul " o marionetă" în mâinile celor din spatele lui, care sunt și ei plini de bube!

Însă, scumpa mea, trebuia azi noapte să fii bucuroasă și mândră, nicidecum tristă pentru oricum o minciună sau un jug în plus pe umerii altora: copii matale, nepoții matale au vrut altceva, au vrut o schimbare și prin tenacitatea și speranța dusă la extremă, au dobândit-o! De asta fii mândră, bunico! Încă aveți un tineret puternic!


A ta tânără nepoată,

D.




11 noiembrie 2014

Pauză cu miros de portocală

Ajunsese iar târziu de la muncă, se simțea epuizată. Își dorea o pauză, însă nu își permitea. Nu acum când proiectele se adunaseră în agenda ei. Se mulțumea cu momentele de respiro dimineața cât se pregătea de muncă și poate seară când ieșea pe poartă companiei la care lucra. Îi plăcea, îi plăcea enorm ce făcea, "merita oboseala" spunea ea. Era tânără, era în putere, avea avânt și entuziasm, nimic nu îi putea schimba direcția. 
  
 În casă mirosea a portocale, semn că cineva i-o luase înainte. Se descălță de ghetuțele cu toc și zâmbi. Adora mirosul de portocală. Adora portocalele. Își aruncă eșarfa jos și se duse în birou, unde văzuse lumina aprinsă. 
  
 Se opri în prag și admiră priveliștea. Cameră era luminată doar de o lampă. Era dezordine pe birou. Niște dosare deschise.  Un teanc de cărți pe marginea lui. Își micșoră ochii ca să poată vedea un titlu de carte. "Codul penal". Laptopul era aprins. Lucra la un caz de acasă. Îl vedea concentrat. Pe scaunul lui directorial, părea prins într-o altă lume. N-o auzise când intrase în casă. N-o vedea sprijinindu-se de tocul ușii. 
  
 Era o imagine liniștitoare. Să îl știe aproape de ea. Să știe că se află în căminul lor, în sanctuarul lor. Era cald și mirosea a portocale. Ceva o gâdila la picioare. Pisică se mângâia de picioarele ei. Asta era pauză ei. Să fie lângă ființele iubite și să stea în pacea pe care cei doi o degajau.  Afară era frig, o toamnă urâtă, dar nu conta, nu conta nici haosul cotidian, nu contau nici problemele, pentru că o data ce călca în interiorul casei, situația se schimba. Dădea pantofii jos, schimba rochia cu ceva mai comod și stăteau împreună. Ori la masă și își povesteau vrute și nevrute, ori pe canapea cu televizorul mergând, ori în pat jucându-se și tachinându-se ca doi copii. 
  
 -Nu zici nimic, scumpo? îi spuse el, ridicând privirea către ea. Crezi că nu te simt că ești acolo? 
  
 -Nu aveai cum, am venit silențios ca o pisică. 
  
 -Așa e, dar ți-am simțit parfumul. Mă știam urmărit, zâmbi el. 
 Nu avea nevoie de odihnă, îl avea pe el. El era cel care îi dădea putere să meargă înainte. Privirea lui caldă îi mângâia sufletul când simțea că nu mai poate. El era răsfățul ei.  
  
 Se duse lângă birou și se așeză în poala lui. Îl săruta pe frunte. El își îngropă față în părul ei lung. 
  
 -Ce mi-ai adus? spuse el ca un copilaș. 
  
 -Ce să îți aduc? Un pupic. Ba nu, mai mulți. Era super ofertă și am zis că poate vrei. Tu cu ce m-ai așteptat? 
  
 -Ți-am desfăcut o portocală. Știu cât de mult îți plac portocalele. 
  
 Închise ochii și îl îmbrățișă strâns. Zâmbi în sinea ei. Nu-și putea dori altceva. Super oferta o primise ea când îl întâlnise prima oară.