Ca
fiecărui om de pe acest pământ am primit și eu fericire. Nu știu dacă există
unitate de măsură pentru ea, nu poți
să zici că ai 5 kg de fericire,
nu poți spune că fericirea ta e cu un metru mai mare ca a prietenei tale. Poate
doar în intensitate, dar e filozofie și aici.
Deci,
și eu am primit fericire. Toată lumea a primit-o și toți ne-am bucurat de ea la
un moment dat. Ne aducem aminte cu drag de acele clipe în care ne simțeam ușori
și pluteam de fericire, când ne simțeam împliniți de un job, o mașină, un
telefon sau de persoana iubită. Unii dintre noi poate că simțim și acum starea
asta. De fapt, hai s-o simțim cu toții că tot se apropie sărbătorile și cu
siguranță avem atâtea motive pentru care să ne simțim bine, mulțumiți și chiar
împliniți! Trebuie doar să ne uităm în jur și vom vedea măcar un lucru care să
ne aducă zâmbetul pe buze și liniștea în suflet!
Nu
știu cum e fericirea voastră, dar a mea e elastică. Sunt o persoană optimistă
și încerc să îmi găsesc starea de fericire în multe lucruri simple și chiar în
fericirea altora. Dar sunt zile când nu sunt mulțumită, bucuroasă și atunci
încerc să trag de cea care mi-a fost dată. Daca e mică sau mare, n-aș putea să
mă zic, dar trag de fericire. Și o întind. O întind până când cred că e bine.
Îmi găsesc motive să zâmbesc, deși mi-e greu, râd și fac haz de necaz, mă bucur
de compania unei prietene, de mângâierile pe i care le pot oferi pisicii, sau
scriu. Îmi caut satisfacția, deși rația de fericire mi-e tăiată uneori. Trag de
fericire până când nu se mai întinde.
Eu nu sunt hoț de fericire. Sau cel puțin așa îmi place să cred. Dacă careva consideră că i-am furat fericirea să mă ierte. Să mă ierte, pentru că n-a fost în intenția mea! Eu nu sunt genul de persoană care să iau fericirea altora ca să mă simt eu împlinită, ci mai degrabă mă bucur de fericirea și zâmbetele celui de lângă mine. Asta dacă respectivul e dispus să împartă clipele de bucurie și cu alții.
Și
dacă nu fur de la alții, dacă eu n-am parte de ea, dacă ceilalți nu sunt
dispuși să împărtășească, atunci trebuie să trag de ea ca de un elastic. O
întind atât cât ține și atât cât simt că am nevoie. Depinde de zi. Uneori am
nevoie doar de o îmbrațișare ca să fiu fericită, alteori de un răsărit de vară,
alteori de condus cu 130 km pe oră sau poate de o convorbire telefonică,
altădată de cel care mă iubește. Atunci poate că trag prea mult. Vreau să mă
bucur și de îmbrățișări, și de mângâieri, și de răsăritul de vară, și de
convorbirile telefonice, de mesaje, de plimbări, de condus mașina, de căldură,
de zăpadă, de mirosul de turtă dulce și ceai, dar de toate împreună cu el.
Vreau să mă bucur de de spontaneitatea lui, de vorbele lui plăcute, de ochii
lui care mă caută și mă absorb, de privirea lui care arată numai dragoste și
care mă înalță, și mă face să uit de toate și de tot. Uit de mașină, de
fustițele colorate care-mi înseninează ziua, de ploaia de vară care mă face să
mă simt vie, de frigul de afară care nu-mi îngheață iubirea, de vântul care-mi
bate în față când conduc ca nebuna, de ciocolata care rezolvă durerile de
inimă, uit de tot, uit efectiv de mine. Mă topesc sub privirea lui. Mă topesc
și izvoare calde îmi inundă interiorul. Atunci cred că întind fericirea la
maximum. Pentru că tot ce îmi doresc e să fie mereu așa, să nu clipească, să nu
privească în altă parte, să nu înceapă să mă vadă altfel. Atunci fericirea mea
elastică e la maximum.
Numai
că toată acestă fericire a mea întinsă o să mă plesnească peste ochi într-o zi.
