12 august 2014

Fericirea mea este...



Fericirea mea.

Fericirea mea... Cât am uitat de ea! Am uitat că există și că eu, de fapt, o posed. Am uitat să o alimentez, să o hrănesc. Să o desenez și să o colorez. Am uitat de ea, pierzându-mă între responsabilități, frici și oameni neimportanți. Am făcut un Z pe ea, am pătat-o cu negru, am călcat-o în picioare când duceam lupte inutile în directii opuse.

A trebuit să fiu zguduită, luată pe sus și trântită ca să realizez ce mă face fericită și că, de fapt, chiar sunt fericită. Asta dacă mă opresc un minut din alergătura mea. Dacă revin cu privirea asupra lucrurilor frumoase. Dacă mă așez iarăși pe banca cu oamenii dragi mie. Dacă mă retrag o vreme pe margine să privesc la restul.

Așa că, de acolo de jos, de unde am fost aruncată, am cautat fericirea. Fericirea mea.

Care-mi este fericirea? Sau așa cum ar spune citatele de pe Facebook, "Fericirea este atunci când..."

Fericirea mea este atunci când în casă miroase a cafea, indiferent de oră. Fericirea mea este atunci când stau și îmi savurez cafeaua alături de ai mei sau de o prietenă bună vorbind vrute și nevrute ori stând în tăcere sau, fericirea mea maximă este atunci când sunt alături de el și ne bem cafeaua împreună. Pentru că eu o beau tare, simplă, fără lapte și fără zahăr, el e cel care îndulcește fiecare moment.

Sunt fericitaă atunci când merg cu căștile în urechi și ascult melodiile mele preferate. Simt că mă rup de lume și totuși că fac parte din ea. Maschez răutatea și zgomotul cu sunete plăcute și povești închipuite de o minte creativă. Sunt fericită când merg pe jos, când merg privind oamenii, când mă uit și îi studiez, când mă pierd în parcări cu mașini colorate, când mă feresc în aglomerația din centru sau când, deși lumea se zbate să ajungă primul la casa de marcat, eu mă opresc și analizez calmă ingredientele unui produs.

Fericirea mea este când mă trezesc dimineața și nu știu cu ce să mă îmbrac. Când stau să mă gândesc ce rochiță colorată să îmbrac sau cu ce să îmi asortez geanta. Fericirea mea este când mă încalț cu platforme colorate și când fustița înflorată încă îmi mai vine.

Fericirea mea e când sunt la volan. Locul în care orice problemă dispare. Fericirea mea e dusă la limita de sus dacă este și vară. Deschid geamurile, dau muzica tare, îmi pun ochelarii de soare și apăs pe accelarație cu un picioruș încălțat cu sandale delicate și portocalii. Fericirea este atunci când dacă stau în dreapta, este pentru că șoferul este el și atunci renunț la tot. Dau muzica încet ca să îi aud glasul, îmi ridic ochelarii pe frunte ca să îl privesc mai bine, renunț la tocuri pentru că eu mă asortez cu el și dacă sunt cu 12 cm mai scundă. Plus că îmi place să îmi pun tălpile desculțe pe bordul mașinii lui, doar pentru a-l tachina și a face să fie dezordine într-o ordine perfectă ce doar în mașina lui poate fi. 

Fericirea este când văd o pisică. Zâmbesc instant. Fericirea mea este când o văd pe a mea. Mă înmoi și mă umplu de o căldura când îi văd ochii mari, verzi. Ador nopțile în care doarme alături de mine și toarce. Ador să îi simt blana moale pe pielea mea și ador să simt calmul ce mă invadează atunci când o țin în brațe după o zi în care vin obosită și stresată.

Fericirea este atunci când poți face o altă persoană să zâmbească. Oricare ar fi ea. Tipul de la 6, bătrânul din stație, copilul din hypermarket, colega de birou și cu atât mai mult dacă e cine drag. Satisfacția că altcineva are un motiv să zâmbească mă fericește. 

Și sunt fericită când simt gustul desăvârșit al unei ciocolate sau când mă murdăresc de înghețată, sunt fericită când mă trezesc cu soarele invadându-mi camera, sunt fericită când beau într-o cafenea drăguță o ciocolată caldă, sunt fericită când am timp să vorbesc pe îndelete cu prietenele la telefon, sunt fericită când mama încă mă numește fetița ei, când tata mă sărută pe frunte, sunt fericită când matușa mea mă sună să vadă dacă sunt bine. 

Sunt fericită când văd oameni frumoși și inteligenți, oameni cu aspirații, oameni pregătiți să se auto-depășească și care mă inspiră. Sunt foarte fericită la umbra unui copac cu o carte în mână sau cu un ceai pe birou scriind pe blog. Sunt fericită când aud și văd marea, când îmi simt tălpile pe nisipul fierbinte și soarele în păr. Sunt fericită când sufletul meu vibrează pe străzile Bucureștiului.

Sunt fericită când mă strânge în brațe sau când îmi dă un mesaj scurt.

Sunt fericită când sunt strigată "Floris"...

Sunt fericită când văd cum credința mă ajută să mă ridic și sunt fericită când conștientizez ce Dumnezeu măreț am.

Sunt fericită când pot să mă liniștesc stând lângă El pentru că atunci îmi dau seama că se oprește timpul și lumea stă. E frig, dar lângă El e suportabil; e furtună, dar împreună nu este panică. Fericirea mea este El.

Fericirea mea este El și toate celelalte pe care mi le-a dat.