14 decembrie 2012

Fericire elastică


Ca fiecărui om de pe acest pământ am primit și eu fericire. Nu știu dacă există unitate de măsură pentru ea, nu poți  să  zici că ai 5 kg de fericire, nu poți spune că fericirea ta e cu un metru mai mare ca a prietenei tale. Poate doar în intensitate, dar e filozofie și aici.

Deci, și eu am primit fericire. Toată lumea a primit-o și toți ne-am bucurat de ea la un moment dat. Ne aducem aminte cu drag de acele clipe în care ne simțeam ușori și pluteam de fericire, când ne simțeam împliniți de un job, o mașină, un telefon sau de persoana iubită. Unii dintre noi poate că simțim și acum starea asta. De fapt, hai s-o simțim cu toții că tot se apropie sărbătorile și cu siguranță avem atâtea motive pentru care să ne simțim bine, mulțumiți și chiar împliniți! Trebuie doar să ne uităm în jur și vom vedea măcar un lucru care să ne aducă zâmbetul pe buze și liniștea în suflet!

Nu știu cum e fericirea voastră, dar a mea e elastică. Sunt o persoană optimistă și încerc să îmi găsesc starea de fericire în multe lucruri simple și chiar în fericirea altora. Dar sunt zile când nu sunt mulțumită, bucuroasă și atunci încerc să trag de cea care mi-a fost dată. Daca e mică sau mare, n-aș putea să mă zic, dar trag de fericire. Și o întind. O întind până când cred că e bine. Îmi găsesc motive să zâmbesc, deși mi-e greu, râd și fac haz de necaz, mă bucur de compania unei prietene, de mângâierile pe i care le pot oferi pisicii, sau scriu. Îmi caut satisfacția, deși rația de fericire mi-e tăiată uneori. Trag de fericire până când nu se mai întinde.

Eu nu sunt hoț de fericire. Sau cel puțin așa îmi place să cred. Dacă careva consideră că i-am furat fericirea să mă ierte. Să mă ierte, pentru că n-a fost în intenția mea! Eu nu sunt genul de persoană care să iau fericirea altora ca să mă simt eu împlinită, ci mai degrabă mă bucur de fericirea și zâmbetele celui de lângă mine. Asta dacă respectivul e dispus să împartă clipele de bucurie și cu alții.

Și dacă nu fur de la alții, dacă eu n-am parte de ea, dacă ceilalți nu sunt dispuși să împărtășească, atunci trebuie să trag de ea ca de un elastic. O întind atât cât ține și atât cât simt că am nevoie. Depinde de zi. Uneori am nevoie doar de o îmbrațișare ca să fiu fericită, alteori de un răsărit de vară, alteori de condus cu 130 km pe oră sau poate de o convorbire telefonică, altădată de cel care mă iubește. Atunci poate că trag prea mult. Vreau să mă bucur și de îmbrățișări, și de mângâieri, și de răsăritul de vară, și de convorbirile telefonice, de mesaje, de plimbări, de condus mașina, de căldură, de zăpadă, de mirosul de turtă dulce și ceai, dar de toate împreună cu el. Vreau să mă bucur de de spontaneitatea lui, de vorbele lui plăcute, de ochii lui care mă caută și mă absorb, de privirea lui care arată numai dragoste și care mă înalță, și mă face să uit de toate și de tot. Uit de mașină, de fustițele colorate care-mi înseninează ziua, de ploaia de vară care mă face să mă simt vie, de frigul de afară care nu-mi îngheață iubirea, de vântul care-mi bate în față când conduc ca nebuna, de ciocolata care rezolvă durerile de inimă, uit de tot, uit efectiv de mine. Mă topesc sub privirea lui. Mă topesc și izvoare calde îmi inundă interiorul. Atunci cred că întind fericirea la maximum. Pentru că tot ce îmi doresc e să fie mereu așa, să nu clipească, să nu privească în altă parte, să nu înceapă să mă vadă altfel. Atunci fericirea mea elastică e la maximum.

Numai că toată acestă fericire a mea întinsă o să mă plesnească peste ochi într-o zi.