- Nu cer sa mă ințelegi, doar să mă asculți!
Am 34 de ani, am propria firmă, propria grasonieră și îmi merge bine. Sunt mulțumită. Nu doresc acum mai mult, pentru că nu am timp de mai mult. Nici măcar de iubire. Am ajuns unde sunt cu foarte mult efort, crede-mă le-am simțit pe toate! Am cunoscut durerea, de fapt m-am născut cu ea; sărăcia și foamea au fost constantele vieții mele; am plâns, am plâns enorm până acum, crede-mă! Am îndurat cât 5 oameni laolaltă nu îndură o viață!
La 13 ani, într-o zi toridă, am asistat la moartea tatălui meu! Nu, de fapt la uciderea tatălui meu! S-a băgat să-l apere pe frate-miu mai mare și sub privirele propriilor copii, l-au înjunghiat. Nimic nu mi-a pansat durerea, nici faptul că ucigații au plătit pentru fapta lor. Nici ura pe care o aveam pentru ei, pentru omenire nu m-a ajutat. Din contră, m-a distrus. Mama, văduvă cu 3 copii, cel mai mic de 4 ani, nu a mai avut timp să ne ofere nici măcar o privire bună, o vorbă de încurajare sau un moment de căldură sufletească. A încercat să facă orice ca să facă bani, să ne întrețină.
Așa că, la 15 ani, când m-am îndrăgostit deun baiat cu 5 ani mai mare și cu ceva bani facuți prin Anglia, m-a dat lui. Nu pe acte, dar oarecum pe bani. Mai exact, pe mâncare și haine. Doritoare de afecțiune, nu mi-am dat seama. Dar m-am trezit gravidă. Când așa zisul meu soț, iubit, sau ce-mi era a încetat să mai cotizeze la maica, ea ne-a despărțit. M-a trimis la o matușă la țară să nasc, și mi-a dat copilul la orfelinat. Apoi m-a trimis în străinătate să lucrez.
Am pierdut mult, nu mi s-a oferit educație, nu mi s-a oferit iubire, nimic. Mi-am pierdut tatăl, sufletul mamei, iubitul și copilul. Am urlat de durere. La 17 ani le cunoscusem pe toate. Și în toate astea eram singură. În străinătate am învățat să nu-mi mai arăt suferința, nimănui nu i-ar fi păsat. Și am muncit. Cât mai mult. Am spălat vasele prin restaurante în Croația. Am plecat în Italia, apoi în Spania. Am învățat să gătesc. Am învățat să servesc. Am învățat limba lor. M-am descurcat. Apoi m-am întors în țară, m-am dus la cămin și mi-am terminat liceul. Am plecat iar în Spania și după 1 an am fost făcută manager de restaurant. Am prins aripi. M-am dăruit muncii, singura mea satisfacție. Mi-am permis să călătoresc. Să uit de ai mei. De probleme.
Dar m-am simțit singură. Așa că mi-am adunat economiile și m-am întors în țară, unde mi-am deschis agenția de turism. Încet, încet mi-am găsit pacea. Dar nu mi-am uitat trecutul. Încă mă întreb ce s-a ales de tipul din adolescență sau dacă fetița mea e bine unde e. Nu o caut, nu am ce să-i ofer. Dragostea nu o cunosc ca să o dăruiesc. Nici nu ar fi corect să o zdruncin apărând după atâția ani, nu.
Așa că, vezi tu, cum îmi poți cere să am încredere în tine, să mă deschid și să-ți fiu parteneră? Cum să am încredere în tine, un străin, când cea pe care natura o obliga să mă iubească m-a vândut?! De ce refuzi să vezi cât sunt de distrusă emoțional și că nu pot să-ți ofer ce-mi ceri?!
Sursa foto: Pinterest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu