Cadou magic

Sursa: https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQQ08053m8jE17BuKCAYrUFZBK3fJ-wByDEZPpv5Q6HkMbCEwl9_rp8Kcqw

A început luna magică, plină de lumină, unde realitatea pare basm sau basmul realitate. Nu ne mai pasă (prea tare) de frigul de afară, ne bucurăm că înghețăm alături de cei dragi, ne bucurăm că deși ieșim de la muncă pe întuneric, vedem luminile și instalațiile decorative de prin oraș, ne bucurăm că deși e aglomerat peste tot, iar noi ne grăbim, e un zumzet și un freamăt aparte și chiar dacă marketingul magazinelor ne cam trage chintă, ne bucurăm de reducerile de care avem parte. Încercăm să ne bucurăm de toate și de cât mai mult... Cumva decembrie ne cucerește cu tot ce este, poate că de asta ne este atât de dragă.

Nu sunt fana iernii, n-am fost și nu știu dacă o să fiu vreodată. Dar mă bucur de senzațiile și sentimentele pe care mi le oferă. Dar asta, cumva, se datorează acestei luni sub a cărei magie pic și eu: întunericul lăsat de la 4 și ceva, ciocolata caldă dintr-o cafenea, mirosul de turtă dulce, ceaiurile aromate, biscuiții cu scorțișoară, fularele lungi, puloverele pufoase, UGG-urile sau cizmele lungi, mâinile ascunse în fundul buzunarelor de la palton, nasul roșu, obrajii roși, privirea de copilă. Ador serile în care după o zi lungă în care am înghețat pot să stau cu un ceai fierbinte lângă fereastră, să stăpânesc cu privirea un oraș de poveste, un oraș făcut să fie fascinant și să ascult colinde sau Nicu Alifantis- Decembre. Mă liniștesc, îmi potolesc agitația interioară, îmi calmez temperamentul.

E luna în care e frumos să te lași cuprins de tot ce ți se poate oferi, mai ales că luna ianuarie e goală și nu îți dă nimic. La entuziasmul nostru se adaugă și cadourile pe care ni le facem noi, moșii. Lăudați-vă fiecare cu ce primiți de Nicolae sau de Crăciun.

Eu mi-am pus ghetuțele. Însă ce deja am primit nu încape nici într-o cizmărie.

Un zâmbet.

Nu, nu mai multe, unul, dar mare, larg, care se află pe chipul meu. E lipit de mine. Izvorăște de undeva din interior și deși în majoritatea timpului nu îl văd, îi simt căldura. Și puterea. Văd cum oamenii se uită mirați sau zâmbesc și ei la rândul lor. Simt că explodez, iar zâmbetul ăsta mă răcorește cât de cât. 

Nu, nu o serie de zâmbete. Nu diferă de cel de acum 5 minute. E același. Nu e zâmbetul unei glume, nu e zâmbetul de mulțumire, nu e zâmbetul reîntoarcerii acasă, nici măcar zâmbetul pe care îl am când mi se așează pisica în brațe și toarce. E altul. Semnifică ceva. E magic.

Trebuie să îl vezi ca să înțelegi.

Sursa: https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiLmFeAUPtHG_g49_oV-DJIhm5M0XbgtwgtDyf5FUTGhjTA8q3_J7nHNozrvLYFuGMxPaRbyG1luqUDkufdmNjN8FlTDcyVFZQTO9kKABHXA6fV4vJR9MNXMjllJTSHUpRSBNFp4MbPYwYn/s1600/Brasov-iarna.jpg