24 noiembrie 2010

După 6 ani...


Acum 6 ani dacă m-ar fi întrebat cineva cum îmi imaginez ziua aceasta de noiembrie, în niciun caz nu i-aş fi putut răspunde. Mi-ar fi plăcut să fie frumos afară, să fie cald şi soare, să fie încă vară, să fiu încă îndrăgostită. Mi-ar fi plăcut să fiu încă copil, să fiu înconjurată de toţi prietenii, să fiu la o terasă pe Republicii. Să am mâinile pline de sacoşe cu cumpărături, pantofi roşi şi eşarfă mov. Să zămbesc necunoscuţilor şi să nu-mi pese de nimic.
Dar nimic din ce-aş fi dorit n-a fost. A plouat toată ziua, a fost frig, a trebuit să traversez Republicii doar pentru a ajunge la cursuri şi mi-am uitat eşarfa mov acasă. Prietenii mei sunt la sute de km distanţă, iar cei care sunt în oraş, sunt ocupaţi toată ziua. Probabil mulţi din ei nici nu-mi mai sunt prieteni, dar asta doar pentru că nu mi-au fost cu adevărat niciodată. Cei noi pe care îi am, sunt încă noi. Unii nici n-au titlul de prieteni. Nu am fost la cumpărături şi nici n-am pierdut vremea pe la vreo terasă, ci după câteva cursuri obositoare mi-am petrecut timpul în cameră învăţând. Şi cel mai rău dintre toate este că nu-i vară...
De ce acum 6 ani? Pentru că atunci am avut o perioadă grea în viaţă, pentru că atunci eram la începutul adolescenţei, pentru că recent pierdusem pe cineva drag, pentru că atunci aveam coşmaruri... pentru că acum 6 ani am visat datele câtorva zile "negre" din viaţa mea, iar pentru că apoi mi-au fost confirmate. Şi pentru că şi în vis şi în realitate zilele mele ghinioniste se terminau cu data de 24.11.2010.
Şi m-am întrebat atunci, oare de ce asta să fie ultima zi proastă, ghinionistă din viaţa mea? Mi se v-a întâmpla ceva cu adevărat rău? Răspunsul nu mi l-a dat nimeni, tot ce a trebuit să fac a fost să aştept să treacă timpul, şi să văd. Nu că aş fi fost vreo secundă îngrijorată de ce-ar putea fi, ci pur şi simplu am aşteptat să văd cum v-a trece ziua. Bineînţeles ziua nu a trecut, mai sunt încă câteva ore, dar până acum sunt ok. 
Nu sunt o persoană superstiţioasă, dar dacă acum 6 ani m-am speriat puţin când mi s-a confirmat, a fost doar pentru că mi se întâmplaseră multe în vremea aceea. Văzusem răul şi mă aşteptam la orice. După un timp m-am convins că nu ar trebui să cred "prostii" din astea, dar surprinzator, multe din zilele dezvăluite ca fiind "negre" într-adevăr au fost aşa.

Nu am vrut să-mi inaugurez blogul cu o astfel de dezvăluire, dar consider că este o zi mare pentru mine, care într-o oarecare măsură m-a determinat să-mi fac acest blog (de asemenea şi câţiva prieteni). L-am creat nu numai pentru a împărtăşi idei sau momente din viaţa mea, ci şi ca o aducere aminte a zilei acesteia. :)

2 comentarii:

  1. Imi pare rau ca nu sunt acasa acum. In mai putin de 2 saptamani o sa vin si promit ca ne plimbam pe Republicii si luam fiecare magazin la rand :D
    O sa fie bine. Ai grija de tine. :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Din cate vad, nu ai avut curaj sa imi zici si mie ca ai blog!
    Portocaliu ma asteptam sa fie. Si la cat vorbesti tu defel, ma asteptam sa fie mai plin :))
    Voi continua sa fiu un cititor fidel. Din fata castelului roz semneaza Nesimtitul reghinean

    RăspundețiȘtergere