Trăim într-o lume tumultoasă, haotică și plină de evenimente, în care mereu
auzi ceva nou și grav că s-a întâmplat și te aștepți cu o teamă nespusă să îți
vină rândul. Te aștepți ca soarta sau puterea divină să nu te sară și, aștepți
supus, crezând poate că astfel vei fi iertat.
Dar adevărul este că asta e viața și cursul ei, trebuie să fi în vale ca să
ajungi în vârf și, trebuie să cobori pentru a urca iarăși. Trebuie să fi
pregătit de orice scenariu. Tot ce contează, este finalul. Că te-ai zbătut, că
ți-a fost ușor pentru că ai fost înzestrat cu o putere, că ai apelat la un amic
să te care în spate, e treaba ta, contează ca la sfârșit să zâmbești și să fi
mulțumit de drumul tău și de locul în care ai ajuns.
Uneori suntem visători. Ne vedem direct pe munte. Alteori nici nu ne dorim
să fim pe munte. Ar însemna prea multe responsabilități, prea multă dedicare,
prea puțin timp pentru noi.
Cred că totuși, și unii și alții, și cei slabi și cei puternici, și ăia
care nu vor să iasă din zona de confort și ăilalții, care riscă prea mult,
tuturor ne e frică. Teama e în noi. E umană. Și atunci ne creăm fantezii și
vise. Ne creăm lumi și universuri diferite, paralele cu realitatea. Credem în misticism,
unii pentru prima dată cred în Dumnezeu, într-o viață sfântă, alții în fel și
fel. De multe ori suntem copii și credem în salvarea noastră de către super eroi.
Super eroi! Imaginație modelată de filme și presă, de basme și poveștile
frumoase ale bunicilor! Dacă în viață ar exista super eroi probabil că viața ar
trebuie redenumită super viață! Ce ne împiedică să nu credem că ea ar fi fi
superbă așa cum este, cu bune și rele, și de ce nu am vedea că nu avem nevoie
de un Superman care să ne vină în ajutor.
Fetelor, dragele mele fete, cât adorăm să fim salvate! Oameni scumpi, cât
de bine ne simțim când cineva ne iese în cale și ne spune „Lasă că fac eu asta,
nu îți mai bate capul!” și ne scoate din situație. Dar astfel de oameni sunt
doar Batman-ii, Superman-ii, Spiderman-ii sau ce alți fantastici au mai fost
plăsmuiți de imaginația omenească.
Dar știți care e defectul lor? Că nu există! Că nu există. Și chiar dacă ar
exista, nu ei sunt super eroi. Nu sunt eroi de niciun fel. Ei te salvează doar atunci
când aluneci.
Erou este omul de lângă tine. Uită-te la ochii lui blânzi și o să înțelegi mai multe. Este erou pentru că te ridică după ce ai căzut. Ai simțit durerea,
ai simțit căzătura. Ai învățat ceva. Atunci vine, te privește cu blândețe și
zâmbind îți oferă mâna să te ridici. Iar dacă refuzi, te ia pe sus. Nu este super erou, nu te ia din zbor când
tu ai călcat strâmb. Ci îți este alături
și te ține de mână. Îți oferă îmbrățișarea aia din care ieși ca un Hercule, gata
să muți munții. Îți vorbește, iar vorba eroului tău e ca un combustibil, mergi înainte pentru că ai cu ce.
Eroii te înțeleg. Eroii înțeleg prin ce treci și că trebuie să treci pe acolo. Eroii te ajută după, nu înainte.
Eroii te înțeleg. Eroii înțeleg prin ce treci și că trebuie să treci pe acolo. Eroii te ajută după, nu înainte.
Așa că nu îți dori un Superman lângă, nici măcar o Catwoman, nu-ți dori decât să
ai un erou adevărat lângă tine care să fie lângă în nevoie și să îți poarte
zâmbetul în vremurile bune.
Cât despre mine, eu mi-am găsit eroul. Nu cu super în față, ci doar erou. Dar
care face cât toți super eroii. Eventual, este un Super Om, prin însăși caracterul
și finețea pe care o posedă.
Așadar, Super Om, erou și mereu bucuros...
PS: Multumesc, eroule!
