Viața
este uneori ciudată si imprevizibilă. Râzi, apoi imediat plângi, radiezi de
fericire, apoi te ascunzi de fața lumii ca să nu-ți vadă tristețea. Alergi pe
stradă ca peste o clipă să te oprești, iar mai apoi să schimbi ritmul. Azi ești
singur, mâine vezi că lângă tine s-a mai așezat un străin și are pretenția să parcurgeți
drumul împreună. Și-l suspectezi, și nu îi dai voie să se apropie de tine, să
te cunoască, să te vadă, să te citească, ca mai apoi apoi să te îndrăgostești
nebunește de el, să-l iubești și să-l respiri. Și brusc rămâi fără respirație.
Iar
mai apoi începi să cunoști tot ce nu știai de fapt. Doar atunci îți dai seama
câte lucruri nu știai despre viață sau despre oameni. Nu știai că cerul e mai
frumos dacă nu te uiți de unul singur și norii pot sa aibă forma pe care o
dorești, dar ciudat, mai mereu îi vezi în formă de inimă. Soarele e mai arzător
și cauți să te adăpostești la umbra străinului drag, să stai lângă el, unde
este atât de bine și liniștitor. Îl vezi erou, deși tresare când vede un șarpe,
îl vezi important în societate, îl vezi admirat de toate din jur, îl vezi
primul om care a ajuns pe luna...luna ta.
Viața
e ciudată, pentru că uneori primești ce nu ceri sau nu îți dorești. Și la început zici politicos „Nu,
mulțumesc”, dar apoi iei cu recunoștință. E și mai ciudat faptul că te porți cu
ce ai primit de parcă îl meriți, de parcă e în viața ta de când e lumea și uiți că a fost un dar, uiți că e ceva ce trebuie prețuit. Însă,
întrebarea supremă este de ce ți se ia darul? De ce ți se ia ceva ce n-ai
cerut? Doar că a fost o perioadă când ai luat prietenia sau iubirea sau orice
altceva de bun? E obișnuița ceva rău?
Se
spune că toate acestea te îmbogățesc. Sufletește vorbind. Ai experiențe mai
multe, guști din mai multe sentimente. Știi cum e să te doară burta de râs,
știi cât de sărate sunt lacrimile, îți testezi limitele furiei, cunoști
disperarea disperării, te lași cuprins de frustrări, te lupți să învingi ura,
te auzi țipând, șoptești, iubești, zâmbești... Trăiești, iar trăirea ta e
amplificată de toate cele menționate anterior. În final te simți om.
Dar,
te simți om mai ales când viața își arată ciudațenia. Când ești lăsat fără
respirație, fără zâmbet, fără vise, fără dragostea pe care până la urmă n-ai
meritat-o sau s-a dovedit a nu fi pentru tine... Ești și te simți om atunci
când te agăți de speranțe, atunci când plouă și nu mai deschizi umbrela pentru
că ai o fărâmă de speranță și de nebunie să crezi că va trece, că vei vedea
curcubeul.
Să treci prin toate și să simți cât mai multe.
f.jpg)
f.jpg)
